Pitbull cu suflet**

Pitbull cu suflet**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În prima zi de vacanță, Tony a fost mesagerul campaniei PRO TV „Sângele are viață” și a devenit primul fotbalist din România prezent în baza de date a donatorilor de celule stem.
Fundașul fără plămâni al CFR-ului, Antony da Silva, nu iartă nimic pe teren. Fuge de rupe pământul, lăsând de multe ori impresia că 90 de minute trec prea repede pentru el. Bagă fără nicio jenă capul în gheată, deși nu poartă cască pe cap. Acestea sunt detaliile cu care Tony și-a câștigat renumele de „Pitbull” în fața fanilor din România. Franco-portughezul lasă însă toată răutatea la vestiar după finalul meciurilor, iar în timpul liber scoate la iveală o altă mină. „Eu și Elodie (n.r. – soția lui Tony) suntem niște copii. Ne jucăm de-a viața”, mărturisește însuși jucătorul clujenilor, cunoscut mai nou și pentru inedita sa ocupație. Tony și-a înființat o fundație umanitară. A strâns fonduri pentru o școală specială din Cluj, unde învață copii cu probleme neuro-psiho-motorii, în pauza meciului de campionat CFR – Oțelul, însă „Pitbull” nu s-a oprit aici.

E gata să doneze sânge oricând
Luni, Tony s-a alăturat campaniei PRO TV „Sângele are viață” și s-a prezentat, cuminte, la Clinica de Urologie și Transplant Renal din Cluj Napoca. A făcut o analiză de sânge pentru a intra în baza de date a donatorilor de celule stem din România. „Viața e mai presus de orice. De asta am acceptat să intru în acest sistem de date, pentru a putea fi căutat oricând e nevoie de mine pentru a dona sânge unui bolnav. Sunt gata să renunț chiar la o partidă de fotbal dacă e nevoie să ajut un om în suferință”, a mărturisit Tony, care a devenit primul fotbalist din România intrat în vizorul acestei baze de date. Iar gestul său nu s-a oprit aici. Le-a promis medicilor că la revenirea din vacanță va aduce alți colegi de la CFR pentru a fi înscriși în baza de date.

4 ani de contract mai are Tony cu CFR, înțelegere prelungită în urmă cu o lună

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×